În programul EuGăsescSoluții, le spun copiilor povestea unui băiețel care primește câteva lecții importante de la un stejar.

Prima lecție este că stejarul poate sta așa semeț pentru că are rădăcini foarte puternice. Deși nu se văd, ele sunt cele care îi permit să crească înalt și să rămână drept chiar și atunci când vremea se schimbă. La fel și noi avem nevoie de rădăcini puternice: să știm cine suntem, ce contează pentru noi și pe ce ne putem sprijini atunci când ne este greu.

Apoi îl învață că la început a fost doar o ghindă. Ghinda este mică și poate părea neînsemnată, dar ea poartă deja în interior tot ce îi trebuie pentru a deveni, într-o zi, un stejar. La fel se întâmplă și cu un copil: multe dintre puterile lui nu se văd încă, însă există ca posibilități care așteaptă să fie descoperite și cultivate.

Stejarul îl învață și despre generozitate, pentru că el împarte ceea ce are cu lumea. El ne oferă oxigen, umbră, adăpost și hrană animalelor și păsărilor. Așa cum și noi are trebui să împărțim abilitățile și calitățile noastre cu lumea.

Poate cea mai importantă lecție vine însă odată cu furtuna. Ramurile stejarului nu rămân înțepenite și nici nu încearcă să se opună vântului. Ele sunt flexibile, se îndoaie și apoi revin. Stejarul rămâne bine ancorat, dar nu este rigid, iar tocmai această combinație dintre rădăcini puternice și ramuri flexibile îl ajută să treacă prin furtună fără să se frângă.

Toate aceste lecții există și sunt oferite cu generozitate, dar ele nu sunt scrise nicăieri. Pentru a le primi, băiețelul trebuie să fie atent, curios și dispus să privească dincolo de ceea ce crede că știe deja. Trebuie, cum le spun eu copiilor, să aibă mintea pe recepție, pentru că, în ochii celui convins că știe deja ce este un stejar, acesta rămâne doar un copac. În schimb, pentru cel care îl privește cu mintea unui începător, stejarul poate deveni profesor.

Copiilor le transmitem foarte devreme că este bine să aibă răspunsul corect și să îl ofere repede. La școală, cel care știe ridică mâna, în timp ce copilul care nu știe încearcă uneori să nu fie observat. În acest fel, „nu știu” poate ajunge să fie trăit ca o lipsă, ca un eșec sau chiar ca o dovadă că nu ești suficient de inteligent.

Și totuși, orice învățare adevărată începe tocmai cu recunoașterea unui spațiu gol: nu știu încă, dar vreau să aflu. Există o diferență uriașă între un „nu știu” care închide căutarea și unul care o deschide. Primul este urmat de „Nu pot, spune-mi tu răspunsul”, în timp ce al doilea ne îndeamnă să ne întrebăm ce am putea observa, ce întrebare am putea pune sau ce am putea încerca.

Aceasta este ceea ce numim mintea începătorului: o minte care nu pornește de la presupunerea că știe deja tot ce este important, ci rămâne curioasă, deschisă posibilităților și pregătită să fie surprinsă. Nu este o minte goală de cunoștințe și nici una care ignoră experiența. Putem ști foarte multe și, cu toate acestea, să ne păstrăm mintea unui începător, dacă nu devenim atât de plini de propriile răspunsuri, idei și convingeri încât să nu mai rămână loc pentru nimic nou. Valoarea unui pahar stă în spațiul gol pe care îl oferă, așa și valoarea minții noastre stă în spațiul deschis pentru a primi ceea ce lumea poate să ne învețe.

„Știu deja” ne împiedică să vedem. Mintea noastră folosește foarte multe scurtături, pune etichete lucrurilor și merge mai departe. Un copac este un copac, o frunză este o frunză, iar o cană este o cană. Acest mecanism ne ajută să funcționăm eficient, pentru că nu putem cerceta în profunzime fiecare lucru pe lângă care trecem, însă există și un risc: după ce am pus eticheta, putem avea impresia că am înțeles tot ce era de înțeles.

Uneori, „știu deja” închide nu doar o întrebare, ci și o conversație sau chiar o relație. Un copil poate ajunge să creadă că știe că „nu este bun la matematică” doar pentru că o anumită metodă nu a funcționat pentru el. Poate fi convins că știe de ce un coleg nu l-a invitat la joacă și să decidă imediat că nu este plăcut, fără să se gândească la alte explicații posibile. Sau poate spune „Nu se poate”, când ceea ce vrea să spună este, de fapt, „Nu știu încă în ce alt fel s-ar putea”.

Atunci când mintea este deja plină de o explicație, ea nu mai caută indicii noi, iar ceea ce credem că știm începe să hotărască ceea ce putem vedea. De aceea, mintea începătorului nu presupune să renunțăm la ceea ce știm, ci să ținem deschisă posibilitatea ca imaginea noastră să fie incompletă și să existe un detaliu pe care nu l-am observat, o perspectivă pe care nu am luat-o în calcul sau o întrebare pe care nu ne-am gândit încă să o punem.

Flexibilitatea cognitivă este capacitatea de a ne schimba perspectiva, strategia sau comportamentul atunci când situația o cere. Ea ne permite să ieșim dintr-un singur mod de a privi lucrurile și să ne întrebăm ce altceva ar putea fi adevărat, cum am mai putea înțelege ceea ce ni se întâmplă sau ce am putea schimba dacă primul nostru plan nu funcționează.

Mintea începătorului creează spațiul de care flexibilitatea are nevoie, pentru că, dacă suntem convinși că știm deja răspunsul, nu vom mai căuta altul. Dacă ni se pare că există o singură cale, nu vom observa drumurile alternative, iar dacă am formulat deja un verdict, orice informație nouă va fi ignorată sau tratată ca o piedică.

Un copil flexibil cognitiv nu este un copil care renunță la ceea ce crede de fiecare dată când cineva îl contrazice și nici unul care își schimbă permanent scopurile. Asemenea stejarului, el poate avea rădăcini puternice și ramuri flexibile: poate rămâne conectat la scopul său, schimbând drumul până acolo; poate avea o opinie, ascultând în același timp o perspectivă diferită; poate folosi ceea ce știe, fără să creadă că ceea ce știe este tot ce există. Mai ales, poate descoperi că a greșit fără să simtă că el însuși este greșit.

Atunci când este rigid, copilul poate gândi: „Dacă nu pot face în felul acesta, înseamnă că nu pot deloc”. Flexibilitatea îl ajută să reformuleze: „În felul acesta nu a funcționat; ce aș putea încerca acum?”. În același mod, în loc să fie sigur că știe deja ce s-a întâmplat, poate deveni curios în legătură cu ceea ce s-ar putea să nu fi observat. Astfel, obstacolul încetează să mai fie un verdict și devine o întrebare.

Putem exersa această atitudine împreună cu un copil pornind chiar de la un lucru obișnuit: o frunză, o piatră, o umbră, o cană sau un obiect aflat pe birou. La început, îl privim așa cum o facem în mod normal și spunem ce știm despre el: „Este o frunză, este verde și a căzut dintr-un copac”. Apoi lăsăm pentru câteva clipe deoparte tot ceea ce știm și ne imaginăm că îl vedem pentru prima dată.

Îl putem invita pe copil să observe obiectul înainte de a-i spune numele și să se întrebe ce îi atrage atenția, ce i se pare curios, ce nu înțelege sau ce ar vrea să afle. Putem căuta împreună asemănări neașteptate, alte întrebuințări posibile sau perspective diferite: cum ar arăta frunza privită de o furnică, ce poveste ar putea spune ori ce ne-ar putea învăța?

Nu urmărim să ajungem la un răspuns spectaculos, ci exersăm trecerea intenționată de la „știu ce este” la „ce aș mai putea descoperi?”. Același proces poate fi folosit și în fața unei probleme, dacă ne oprim să separăm ceea ce știm de ceea ce doar presupunem, să identificăm informațiile care ne lipsesc și să ne întrebăm cum ar vedea situația o altă persoană sau ce am putea încerca diferit.

Uneori, soluția nu apare pentru că ne lipsește inteligența sau pentru că nu avem suficiente informații, ci pentru că mintea noastră este atât de ocupată cu un răspuns vechi, încât nu mai are loc să primească unul nou.

Ca părinți, ne-am dori să îi pregătim pe copii pentru tot ceea ce urmează. Le explicăm, îi sfătuim și încercăm să le oferim soluții, pentru că vrem să îi ferim de greșeli și suferință. Totuși, nu putem anticipa fiecare situație pe care o vor întâlni, mai ales că lumea în care vor trăi se schimbă atât de repede, încât multe dintre problemele lor probabil nici nu există încă.

Din acest motiv, mai important decât să le oferim cât mai multe răspunsuri este să îi ajutăm să își construiască o minte care știe ce să facă atunci când nu are răspunsul: o minte care nu se sperie de „nu știu”, care observă înainte să judece, pune întrebări și poate renunța la o idee atunci când realitatea îi arată că nu funcționează. În loc să se oprească la „nu pot”, un astfel de copil învață să se întrebe: „Ce altceva aș putea încerca?”

În programul EuGăsescSoluții, copiii nu primesc o colecție de răspunsuri pe care să le memoreze. Prin povești, jocuri, întrebări și provocări, ei învață să privească obstacolele din mai multe unghiuri, să caute alternative, să tolereze frustrarea și să încerce din nou, într-un mod diferit. Învață, asemenea stejarului, să își păstreze rădăcinile puternice, fără să își lase mintea să devină rigidă.

Pentru că, uneori, cea mai înțeleaptă poziție din care putem privi lumea nu este „Știu deja”, ci „Nu știu încă, dar vreau să aflu”.

Dacă îți dorești ca și copilul tău să își antreneze flexibilitatea, reziliența și capacitatea de a găsi soluții, îl poți înscrie în următoarea grupă a programului EuGăsescSoluții.

Găsește toate informațiile și formularul de înscriere aici: https://www.danailies.ro/events/eugasescsolutii-program-online-de-6-sedinte-pentru-copii-9-12-ani/

Subscribe now

Share

Joia trecută am avut prima sesiune din programul EuSuntValoros pentru coachi și educatori.

Am cunoscut câteva doamne minunate, venite din medii diferite, dar unite de aceeași dorință: să învețe cum pot susține mai bine stima de sine a copiilor.

După sesiune, am primit mulțumiri și cuvinte frumoase de la toate participantele. Unul dintre mesaje spunea:

„Dana, am simțit să îți mulțumesc încă o dată pentru sesiunea din seara aceasta. Pentru modul în care ai moderat discuția și m-ai captivat pe toată durata ei. Îți mulțumesc și pentru deschidere și pentru sfaturile oferite.”

Mesajul acesta m-a bucurat foarte tare și mi-a dat speranța că decizia mea de a duce mai departe experiența, pe care eu am construit-o timp de 10 ani de lucru nemijlocit cu copii, către coachi și educatori este una foarte bună.

Vă mărturisesc aici că acest program s-a născut chiar la rugămintea Paulei, una dintre participante, care mi-a scris un email în care mă întreba despre posibilitatea de a învăța despre metodele mele de lucru cu copiii. Mi s-a părut o oportunitate extraordinară, și iată cum programul a devenit realitate.

Unul dintre punctele apărute în discuție în această primă sesiune a fost acest sindrom al impostorului. Niciodată nu ne simțim suficient de pregătiți să începem, și mereu ne dorim să mai facem un curs, să mai participăm la un program, să mai primim o certificare.

Știu bine acest sentiment. Eu însămi m-am reinventat profesional la 46 de ani. Am început un drum cu totul nou, fără să știu exact unde mă va conduce. Astăzi, după zece ani în care am lucrat cu sute de copii, părinți și educatori, pot spune că a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea.

Le-am povestit doamnelor despre prima mea experiență de a spune o poveste în fața unor copii. Eram la Singapore, lucram pentru SoulKids acolo, și eram în fața unui grup de adolescenți. Trebuia să spun povestea cu furnicile, care ne învață despre lucrul în echipă. Eram aproape paralizată de emoție, deși repetasem de multe ori în oglindă. Gândurile mele erau că mă vor judeca pentru că vorbesc engleza cu accent, că nu vor înțelege mesajul meu, că nu vor participa apoi la discuții. Totuși mi-am luat inima în dinți și am spus povestea. Colega mea, cu care făceam programul, mi-a fost alături și am simțit sprijinul ei, totul s-a încheiat cu bine.

Nu este posibil, indiferent de câte cursuri și programe am urma, să scăpăm de sindromul impostorului dacă nu ne expunem la el. Nu poți învăța să înoți citind într-o carte sau făcând un curs teoretic.

Și mai important de spus aici este că, deși am spus între timp povestea furnicilor de sute de ori, de fiecare dată experiența a fost diferită în funcție de copiii care o ascultau și de felul în care ei răspundeau la ea. Asta nu se poate învăța într-un curs, ci stând în fața copiilor și răspunzând sau ajustând mesajul la tipul lor de înțelegere, la atmosferă, la context.

Cred că acesta ar trebui să fie și rolul unui curs bun: nu să îți creeze impresia că, la final, ai aflat tot ce se putea afla, ci să îți ofere fundamente solide, instrumente pe care le poți folosi și o hartă a direcțiilor în care să continui să crești.

Lumea în care trăim ne va cere, probabil, să ne reinventăm de mai multe ori. Iar într-o realitate din ce în ce mai tehnologizată și mai virtuală, capacitatea de a crea relații autentice, de a vedea copilul dincolo de comportamentul lui și de a-l ajuta să își descopere valoarea va deveni cu atât mai importantă.

Informația poate fi găsită astăzi aproape oriunde. Dar un copil are în continuare nevoie de un adult care să îl asculte, să creadă în el și să știe cum să îl însoțească.

Poate că nu trebuie să așteptăm să ne simțim pe deplin pregătite. Poate că avem nevoie doar de un punct bun de pornire, de o direcție și de curajul de a face primul pas.

Iar joia trecută am avut sentimentul că, pentru câteva femei minunate, acest pas a fost deja făcut.

Mă simt recunoscătoare!

În imagine este fața mea recunoscătoare după ce am primit complimente la sfârșitul primei sesiuni.

Dacă ai ratat șansa de data asta, dar te gândești la o schimbare de carieră, stai pe recepție, poate vor apărea noi oportunități chiar aici.

Între timp, dacă ai un copil care ar putea beneficia de programele mele, sau știi pe cineva care are nevoie de ghidaj, poți găsi calendarul evenimentelor, informații și linkuri de înscriere aici: https://www.danailies.ro/events/

Subscribe now

Share

Pregătirea nu înseamnă doar rechizite, recapitulări și revenirea la un program ordonat. Înseamnă să ne întrebăm ce fel de minte vrem să ajutăm să se dezvolte și dacă vechea rețetă — note bune, o facultate bună și un loc de muncă sigur — mai este suficientă pentru lumea în care vor trăi copiii noștri.

În acest episod vorbesc despre perspectiva lui Alison Gopnik asupra celor trei moduri ale inteligenței umane — explorarea, exploatarea și grija — și despre felul în care îi mutăm uneori prea devreme pe copii din spațiul curiozității și al experimentării în cel al obiectivelor, eficienței și performanței măsurabile.

Vorbesc, de asemenea, despre profilurile cognitive diferite ale copiilor, despre funcțiile executive aflate încă în dezvoltare și despre inteligența artificială, această „lampă fermecată” care ne poate oferi aproape orice răspuns, dar care nu ne poate spune ce întrebări merită puse și ce obiective merită urmărite.

În partea practică a episodului propun BUSOLA pentru noul an școlar, construită în jurul a șase repere:

B — Baza biologică
U — Unicitatea profilului cognitiv
S — Siguranța emoțională
O — Obstacolele potrivite
L — Libertatea de explorare
A — Autonomia cu ghidaj

Poate că rolul părintelui nu este să-i construiască celui mic un traseu fără obstacole, ci să creeze mediul în care copilul învață să gândească, să exploreze, să persevereze și, atunci când traseul cunoscut se termină, să aibă curajul și discernământul de a găsi singur un drum.

Subscribe now

Share

Program practic pentru coachi, profesori, învățători și profesioniști care lucrează cu copii și adolescenți

6 sesiuni, online pe Zoom joi, 27 aug, 03, 10, 17, 24 sep, 01 oct, 18:30-20:30, grup de maxim 10 persoane.

Stima de sine nu este ceva ce un copil poate învăța. Ce putem noi face este să creăm experiențele prin care el și-o construiește singur.

Putem …

Read more

Într-o lume care se schimbă rapid și în care nu putem anticipa toate provocările cu care se vor confrunta copiii noștri, creativitatea devine una dintre cele mai importante resurse pe care le putem cultiva. Cu toate acestea, școala îi obișnuiește adesea să caute un singur răspuns corect, să urmeze pași deja stabiliți și să evite greșelile, deși tocmai explorarea, încercarea și disponibilitatea de a greși stau la baza gândirii creative.

În acest episod al podcastului „Eu cresc”, vorbesc despre felul în care putem păstra deschisă mintea copiilor și despre barierele care îi pot împiedica să-și folosească potențialul:

• metafora „borcanului cu capac” și importanța unei minți deschise;

• „gardurile invizibile” construite din frică, etichete și limite pe care ajungem să ni le impunem singuri;

• puterea convingerilor și povestea elefantului care nu mai încearcă să se elibereze;

• autenticitate, leadership și lecțiile ascunse în povestea „Supei de piatră”;

• reziliență și capacitatea de a transforma dificultățile în oportunități;

• curiozitatea, imaginația, creativitatea și puterea de concentrare care l-au definit pe Albert Einstein.

Fiecare copil poartă în el un mic „Einstein”: o minte curioasă, capabilă să întrebe, să exploreze, să imagineze și să creeze. Rolul nostru nu este să-i oferim toate răspunsurile, ci să construim mediul în care va avea curajul să le caute singur.

Te invit să asculți episodul și să descoperi cum putem crește copii care nu se tem de necunoscut, ci îl privesc cu încredere, curiozitate și imaginație.

Dacă crezi că și copilul tău are nevoie să înțeleagă ce înseamnă gândirea creativă, îl aștept la programul EuGăsescSoluții care începe vineri, 21 august la ora 18:00. Găsește detalii și formular de înscriere aici: https://www.danailies.ro/events/eugasescsolutii-program-online-de-6-sedinte-pentru-copii-9-12-ani/

Subscribe now

Share

Ieri s-a încheiat programul SoulKids Self confidence de la Casa cu Rost. Au fost trei zile pline de lecții importante transmise simplu, prin povești și experiențe, ceea ce face ca aceste lecții să fie memorabile. Am făcut programul acesta de sute de ori, dar de fiecare dată el este altfel. Este un program viu, vibrant, care are în centru copiii și este …

Read more

Înainte să-i cerem copilului să învețe mai mult, ar trebui să pornim de la a-i ajuta creierul să funcționeze mai bine.

Atunci când un copil nu se concentrează, renunță repede sau nu obține rezultatele pe care știm că le-ar putea obține, primul nostru impuls este adesea să adăugăm ceva: mai multe exerciții, mai multe explicații, mai multe ore de studiu, …

Read more

În câteva zile, vineri la ora 12:00, începe următorul Program SoulKids Self confidence al acestei veri. SoulKids nu este un simplu program de dezvoltare personală, ci este o experiență menită să le dea copiilor instrumentele necesare pentru a fi fericiți și a avea succes.

Am devenit Mentor SoulKids în anul 2016 la Singapore. Am avut șansa să lucrez pentr…

Read more

Marți am avut prima sesiune din programul EuDecid. M-am bucurat tare mult să-i revăd pe unii copii și să-i cunosc pe cei care au venit prima dată. Dacă ascultăm cu atenție, ne putem da seama din primele interacțiuni care este vocea interioară a unui copil. În esență tot ce spune despre el când se prezintă este o reflexie a poveștii interioare despre ”c…

Read more

Începem mâine la ora 17:00.

6 Ședințe de Life coaching online pe Zoom – marți 28 iulie, 4, 11, 18, 25 august, 1 septembrie 17:00-18:30

Cum se va descurca copilul tău atunci când tu nu vei mai fi lângă el?

Într-o zi, copilul tău va intra singur într-o sală de examen.

Va primi primul refuz.

Va avea un conflict cu un prieten.

Va trebui să decidă dacă urmează gr…

Read more

Săptămâna trecută mi-am petrecut-o în tabără, la Ferma Școală Cornățel. Este un loc minunat, pe care îl recomand din inimă tuturor. Activitatea centrală de acolo este legată de cai, dar nu numai de călăria propriu-zisă, ci și de un mod de abordare a relației cu calul cu totul diferit de cel clasic.

Metoda se numește EQS – Equine Quality System – și este …

Read more

Zilele acestea ni le petrecem în tabără, la Ferma Școală Cornățel. Aici copiii, dar și noi, adulții, învățăm despre cai. Nu învățăm numai să călărim, ci și cum să ne apropiem de un cal, cum să-l observăm, cum să-i înțelegem reacțiile și cum să construim o relație cu el.

Mălina este un instructor foarte bun și răbdător, exact așa cum ar trebui să fie cine…

Read more

Sâmbătă de dimineață am vorbit cu Rebeca despre recunoștință. În general, când îi întreb pe copii ce înseamnă recunoștința îmi spun că înseamnă să mulțumești cuiva sau să fii mulțumit.

Eu cred însă că recunoștința înseamnă mult mai mult. Ea nu este o dispoziție de moment, sau nu ar trebui să fie, ci este o atitudine, un mod de a privi viața, nu numai în…

Read more

Dacă ar fi să alegi între două programe pentru copilul tău, pe care l-ai alege?

În primul program, copilul primește explicații clare și instrucțiuni pas cu pas. Educatorul îi arată exact ce trebuie să facă, îl corectează atunci când greșește, iar la final pleacă acasă cu un robot, un desen, un experiment sau un proiect frumos realizat. Totul pare bine or…

Read more

La ultima sesiune din programul „Stima de sine începe acasă” am vorbit cu mămicile despre responsabilitate, unul dintre cei șase piloni ai stimei de sine. Este un cuvânt pe care îl folosim des, mai ales în relație cu copiii, dar cred că uneori uităm cât de profund este sensul lui. În esență, responsabilitatea înseamnă că trebuie să ne asumăm responsabil…

Read more

Sunt recunoscătoare pentru că sunteți aici cu mine. Îmi doresc să vă aduc cât mai multă valoare și să vă inspir în a avea relații cât mai bune cu copiii voștri.

Am pregătit 3 materiale care să vă însoțească în vacanță, astfel încât să petreceți împreună timp de calitate:

În acest ghid vei afla despre ce este comunicarea, care sunt cei trei piloni ai succ…

Read more

Zilele trecute am avut o experiență care m-a făcut să reflectez mult asupra modului în care noi percepem și prelucrăm realitatea și, mai ales, asupra felului în care ajungem să credem că ceea ce vedem noi este exact ceea ce există.

În programele mele și în sesiunile de life coaching spun foarte multe povești. Pentru a trezi curiozitatea copiilor, foloses…

Read more

Ieri, la o sesiune individuală de Life coaching, am vorbit despre elefantul care ajunge să creadă atât de tare că nu poate scăpa, încât, la un moment dat, nici măcar nu mai încearcă.

Povestea elefantului legat de un țăruș este una cunoscută și tristă prin ceea ce simbolizează. Când este mic, elefantul este legat cu un lanț de un țăruș înfipt în pământ. Î…

Read more

Astăzi mi-am început ziua în grădină. Am fixat câțiva araci de la roșii care s-au înclinat, am cules verdeață pentru găini, am stropit căpșunile, pătrunjelul, afinele și zmeura (la restul avem puse furtune de udat).

Apoi mi-am adus aminte de roșiile mele din lada frigorifică și am pus la cuptor să fac o supă de roșii cu busuioc și ceapă din grădină. Aș v…

Read more

Într-o lume care se schimbă rapid, copiii nu au nevoie doar de răspunsuri și de drumuri deja construite. Au nevoie să învețe să înceapă chiar dacă nu au toate resursele, să caute oameni care îi ajută să capete încredere și să găsească un drum nou atunci când cel vechi nu mai funcționează.

În acest episod al podcastului Eu cresc, trei povești ne ajută să descoperim trei lecții esențiale despre leadershipul propriei vieți:

Supa de piatră ne arată că nu trebuie să avem toate ingredientele pentru a începe. Uneori resursele și oamenii apar tocmai pentru că am avut curajul să facem primul pas.

Moneda cu două fețe ne amintește că nu trebuie să reușim singuri. Uneori avem nevoie de un părinte, un profesor, un mentor sau un prieten care să creadă în noi înainte să reușim să credem noi înșine.

Povestea șoricelului care găsește raftul gol vorbește despre schimbare, adaptare și curajul de a părăsi un loc cunoscut atunci când acesta nu ne mai poate oferi ceea ce avem nevoie.

Leadershipul propriei vieți nu înseamnă să controlezi tot ce ți se întâmplă și nici să știi întotdeauna ce urmează. Înseamnă să nu renunți la puterea de a decide cum răspunzi.

Să începi cu ceea ce ai.

Să ceri sprijin atunci când ai nevoie.

Să nu rămâi blocat lângă un „raft gol”, așteptând ca lumea să redevină cum era.

Un episod despre inițiativă, încredere, relații și capacitatea copiilor de a se orienta într-un viitor pe care nimeni nu îl poate prevedea complet.

Întrebarea episodului:
Cum îi ajutăm pe copii să nu aștepte doar să li se ofere oportunități, ci să capete curajul de a le căuta și de a le crea?

Subscribe now

Share